VreauArta.ro

Arta pentru toti iubitorii de frumos!

Facebook Twitter Gplus E-mail RSS
 
 
Home » Galerii » Elite Art » EXPOZIŢIA TRIANGLE LA ELITE ART GALLERY INTRE 20 MARTIE-10 APRILIE 2014
formats

EXPOZIŢIA TRIANGLE LA ELITE ART GALLERY INTRE 20 MARTIE-10 APRILIE 2014

Published on March 17th, 2014 by in Elite Art, Pictura

COMUNICAT DE PRESĂ

EXPOZIŢIA

TRIANGLE 

ELITE ART GALLERY continuă seria de evenimente expoziţionale, cu expoziţia intitulată sugestiv TRIANGLE, ce are drept protagonişti trei artişti: MIRELA IORDACHE, EUGEN VASILE IOVAN ŞI FLORENTINA RIZEA. Publicul este invitat în intervalul 20 martie – 10 aprilie 2014 să privească o mostră de nonconformism printr-o desfăşurare amplă de semne, de forme, de culoare.

MIRELA IORDACHE, absolventă a Facultăţii de Teologie Ortodoxă Bucureşti, Secţia Arte Plastice, Patrimoniu Cultural secţia Restaurare, a unui Masterat  pe tema Strategii de creaţie în pictură, în cadrul Universităţii de Arte Bucureşti, expune în acest context lucrări în tehnica gravurii şi colaj cu intervenţie. Registrul tematic este unul cu sugestii figurative în care portretul fragmentat sau nu, apare în contrast cromatic detaşându-se de restul formelor.

EUGEN VASILE IOVAN, absolvent al Facultăţii de Arte Decorative din cadrul Universităţii Naţionale de Arte  Bucureşti, secţia Artă Murală, membru al U.A.P. din 2000, este un artist ce a obişnuit publicul în expoziţiile sale personale şi de grup, cu lucrări ample, monumentale de pictură, în care portretul şi autoportretul supradimenionat sunt surprinse în diferite ipostaze. În expoziția TRIANGLE, Eugen Iovan vine în faţa publicului cu colaje.

FLORENTINA RIZEA este absolventă a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, secţia Pictură, clasa prof. Vladimir Zamfirescu. În cadrul expoziţiei, Florentina Rizea va expune o serie de lucrări intitulată TRANZIȚIE. Cele aproximativ nouă lucrări de dimensiuni medii şi mari sunt realizate în tehnici mixte, picturale, în care formele se desfăşoară amplu descriind trasee ce te trimit cu gandul la materia organică.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 20 martie – 10 aprilie 2014 în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 11:00 la ora 19:00, iar sâmbăta de la ora 11:00 la ora 17:00, la ELITE ART GALLERY din strada Academiei, nr.15.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

© Sorin Steflea
QR Code Business Card